De cand corpul meu a luat inconstient drumul celui mai poluat oras, mi-am dat seama ca oricat ti-ai dori sa stai singur in camera de camin, chiar si 3minute, nu se poate, chiar de tu nu stii ca ei exista. Ochii lor vigilenti te urmaresc printr-un fel de geam fumuriu. Ei cred ca tu nu stii de existenta lor, insa se pot inseala. Ei sunt "Ceilalti". Nu, nu este vorba nici de trupa The Others, nici de filmul The Others, insa asemenea filmului situatia este similara. Niste fiinte/spirite ce locuiesc dintotdeauna in camin. Ceilalti sunt primii. Ceilalti cunosc orice camera, orice coltisor posibil. Ei se arata (de obicei printr-un reprezentat) de fiecare data in momente de intuneric total si liniste profunda. Ceilalti sunt prezenti in toate caminele si nu se tem nici macar de slapi sau ziare pregatite speciale pt ei. Desi incearca sa ne alunge de pe teritoriul lor, noi nu ne vom speria si nu vom ceda pana in ziua cand vom obtine victoria finala, sau pana cand vom putea convietuim, ca si in film. Pentru ei suntem oameni, pentru noi ei sunt "Ceilalti", sau asa-zisi gandaci de bucatarie. Pace si iubire!
*Mestesugari, filme, curele, lingurari, caldarari, poze, linguri de lemn, mamaliga, goran bregovic, turta dulce etc etc, sunt cateva dintre cuvintele care ar putea descrie ROMA CULT FEST, la care am participat, sambata 14 noiembrie. Organizat de voluntari S.P.E.R. (stop prejudecatilor despre etnie roma), evenimentul a fost unul foarte complex cuprinzand: proiectari a 5 filme documentare sau artistice despre cultura si modul de viata al rromilor, degustari de mancaruri traditionale, magazine cu haine, bijuterii, oale, un vernisaj de poze. Din fericire vizitatorii au fost foarte interesati si placut surprinsi despre multe lucruri noi, insa am fost putin dezamagit cand am intrat in sala cu filmele, fiind prezente forte putine persoane. Editia de anul acesta a inceput de la ora 11, si s-a terminat la ora 21 cu un concert extraordinar Damian Draghici & Brothers, unde sala a fost plina. Imi pare bine ca nu am ratat evenimentul si cam atat. Le urez viata la fel de colorata ca si pana acum si la cat mai multe editii. Repet: Bahrtalo!
*Dupa ce in urma cu o saptamana un anume ziar reclama, ca locuitorii de pe Banu Manta sunt nevoiti zilnic sa ocoleasca spatiul verde din fata unei treceri de pietoni, politia rutiera s-a gandit ca e destul cat a ras de ei. Au trimis arhitecti, ingineri, mesteri , muncitori, reporteri, scriitori (bine, poate nu atat de multi), si au mutat gardul, spatiul verde, reamenajand trotuarul. Acum toate lumea e fericita: politia si-a facut datoria, florile nu mai sunt calcate, soarele zambeste pe cer, iar locuitorii din zona pot rasufla usurati: "Foarte bine ca au scos gardul!", "Oricum, eu il ocoleam mereu, nu-l saream!". Ba mai mult, o doamna multumita de priceperea cu care s-a lucrat, spune: "Au facut ce era normal sa faca!". Importanta remarca.
*Regia: David FincherSlow Moscow from Andrey Stvolinsky on Vimeo.
zile cu ei. Tanarul are multe de invatat pe apa si toata actiunea se indreapta catre momentul critic al filmului, cand... o sa vedeti voi. Nu este o comedie cu adolescenti, si stiu ca nu multora o sa placa, insa este un film pentru cei care iubesc arta veche, retro, si muzica jazz. Trailer nu am gasit, insa dati click: http://www.youtube.com/watch?v=pMI-iQdHJkE&feature=related Vizionare placuta!
Cand eram mic (4-5ani), aveam acasa un ceas care ma fascina in mod special. Era rosu si imi placea sa invart butonul negru, care schimba minutele, doar ca sa traiesc cu iluzia ca timpul meu de somn a trecut si sa ma trezesc sa fac altceva. Pentru mine mergea, pentru mama nu. Adoram sunetul facut de acele cartonase (minutele), care cadeau unele peste altele, de fiecare data fiind scris alt numar pe ele: 34, 35, 36, 37. Si uite asa, timpul a trecut la fel de repede precum imi doream, si astazi, dupa 14 ani, am aflat ca "jucaria" mea se numeste: Flip Clock (sau analog clock with digital display), si ca e un ceas retro, tipic anilor '70-'80. Destul, ma duc sa il caut prin pod pe la bunici. Pace si iubire!
